Și mă simt
Ca atunci când
Te întorci dintr-o excursie:
Copleșită de senzații,
de cel mai fericit
fel de oboseală,
Cu inima plină
De bucurii
Și dragi amintiri
În cele mai ascunse unghere
Ale ființei mele.
Mor frumos.
Brusc,
Fară agonii neputincioase
Si urat mirositoare.
Nu mor de inaniție,
Mor de prea-plin
De prea frumos,
De prea mult.
O flamă care luminează
Intuneric gros
Si unghere neumblate
In suflete.
Asa ceva nu poate sa dureze.
Să mă faci să plâng
decât de fericire.
Pentru atât
Mi-ai fost trimis.
Știi că am
Aceeași misiune.
Nu las nimic și pe nimeni
Să facă
Jocul.
Dorința și Bucuria
Sunt oricând binevenite
La masa noastră
Însă
Numai Mintea
Va face jocul
Pe care-l jucăm acum.