Ceea ce e cu adevărat important

... Mă străduiam să mă adun într-un făraş. Primisem lovituri grele şi repetate pe care atunci, pe moment, le-am încasat cu zâmbetul pe buze, calm şi demn. Aşa am gândit că trebuie să mă prezint în faţa asistenţei, să ies din scenă în picioare, chiar dacă dâra de sânge a rămas în urma mea şi ştiu că foştii colaboratori apropiaţi, o adulmecă cu nesaţ.
... Mă mişcam prin viaţa mea ca printr-o telenovelă chicioasă, năpădită de personaje prea tuşate, prea într-un fel sau altul pentru a fi reale care creau situaţii anormale la care şi eu reacţionam cu un comportament nenatural.
...Calculatorul s-a înţeles cu maşina să intre în concediu medical împreună, deodată şi simultan ca să-mi fie clar că planetele s-au aliniat şi că oricât aş căuta o evadare fie în largul zării, fie în virtual e inutil.
... Simt că în casa mea ceva pute. Rău. Pe zi ce trece mai tare. Gustul şi mirosul cafelei sunt alterate, nici florile nu mai reuşesc să estompeze duhoarea. Ştiu că e vina mea, că nu curaţ locul mai des şi mai bine. Ştiu că ar trebui să curăţ locul de tot, definitiv dar nu sunt în stare să arunc în stradă un animal bătrân şi bolnav, ale cărui singure bucurii sunt sticlele şi conţinutul lor. Acest defect se numeşte milă. Cold as charity, zic englezii. Cold, cold...
..........

A sunat telefonul şi s-a auzit: ai nevoie de service, te simt după voce - hai la Constanţa. E doar terapie? Chiar nu contează. Cu adevărat important e că ai dat acel telefon, atunci.

Şşşş!

Umblu pe vârfuri. Schimb tocurile şi platformele pe tenişi şi ghete cu talpă joasă pentru că nu vreau să se audă decât ritmul inimilor noastre, torsul motorului pe autostradă, respiraţia mea şi a câmpiei în largul căreia mă pierd, şoaptele tale de bun venit, fălfăitul aripilor de pescăruş în cadrul ferestrei şi abia ghicitul zbucium al mării, vecina noastră de vizavi. Încep o viaţă nouă şi voi avea mare grijă ca nimeni şi nimic să n-o tulbure. Am gheare, dinţi şi unghii cu care s-o apăr. I-am pus la bază un strat gros de sinceritate peste care am adaugat o prietenie extrem de valoroasă, a cărei anduranţă a fost îndelung şi asiduu testată în condiţii de depărtare, stări anxioase de o parte şi de alta, alunecări în iubiri înşelătoare şi convenienţe de tot felul, peste care s-a dezvoltat o admiraţie într-o cantitate care a făcut posibilă apariţia unei atracţii despre care ştim că, deşi a trecut prin pat, n-o să treacă, pentru că nu e o simplă răceală de toamnă. Încălzim amandoi această plămadă şi vom vedea ce-o ieşi.

Si eu stiu sa gatesc

...si o fac chiar cu placere!

Musaca de cartofi (de Covasna) achizitionati din Piata Norilor




Ciorba de pui crescut de mama, acrita cu bors facut de mama, cu zdrente din oua de la gaini crescute de mama facute cu cocosi din aceeasi sursa: curtea parintilor mei. Tot asa si leusteanul, rosiile si ardeii pe care ii contine

Stare de fapt

Am revenit. N-am fost departe, dar n-am fost aici. Am călătorit mai mult înauntru decât în afară. Drumul, cu o bandă pe sens, cu răscruci, prost semnalizat, aglomerat, cu viaducte şi poduri, m-a purtat spre mare, în căutarea verii, a verii ăleia, fără fantasme şi focuri pe comori, fără măşti (de prinţi, de zmei, de feţi-frumoşi), vara care să-mi dea certitudini, răspunsuri şi soluţii. Am căutat seminţe presărate pe drumul către mine, aia de care mi-e tare dor, care am fost şi care vreau să redevin. Pentru că trebuie să spun acum şi aici că nu mai sunt nici Mama, nici Soţia, nici Doamna cu corset şi portjartier şi în scurt timp nu voi mai fi Doamna Funcţionar al Statului, nici măcar din când în când. Studenta rămâne cea mai bună prietenă a mea.
S-a dus vara şi n-am apucat să mă întâlnesc un pic cu mine că am fost ocupată cu balul mascat. Pesemne s-a lichefiat şi s-a scurs pe Dâmboviţa, in Dunare catre Mare, catre Marea cea Mare. Dacă era pe bază de evaporare, vara era in plămanii mei, oxigenandu-mi râurile interioare.
Eh, duca-se! A venit toamna şi s-a făcut un an de cand m-am prins în smoala din ochii şi din barba unei măşti care are nevoie de instructiuni de folosire a femeii. Zmeul copilăreşte şi dă cu buzduganul din poartă în poartă. Prinţul îmi este interzis.
Marea e mereu acolo. A fost în tot acest timp. Caldă, blândă, mângâindu-mi faţa şi sufletul. I-am simţit inima bătând şi respiraţia la unison cu întreagă fiinţa mea.
Vreau să mă refac din piatră albă şi nisip, sub sclipire de far, biciuită de stropi săraţi. Fierbinţi? Îngheţaţi?

Garou - L'adieu