sâmbătă, 22 august 2009
Barbatii...
Nu ma indoiesc de intelectul barbatilor. Ma indoiesc de buna lor credinta.
M-am indragostit de mintea lor, crezand ca sufletul si morala le sunt pe masura.
Iubesc barbatii cand vorbesc despre tatii lor, cand sunt la randul lor tati...
Iubesc barbatii care-s barbati (si barbatii stiu despre ce vorbesc)!...
Iubesc barbatii care stiu ca femeia e om, ca seamana tare-tare cu mama lor, deci merita respect si consideratie. Ca e, sau poate fi, mama numai daca un barbat o ridica la rangul asta. Si daca isi asuma s-o pastreze, s-o faca "a lui", mama copiilor sai, vor fi ea rotunda, el implinit.
Iubesc barbatii care gandesc universul in cerc cu parintii si femeia, copiii, timpul, viata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Frumos spus, doar ca eu aş spune că un copil e un dar pe care i-l face femeia bărbatului şi nu că el o înnobilează astfel. Ea îşi dăruieşte sufletul, trupul şi îi face bucuria de a-l accepta ca tată, dintre toţi. O femeie, ca şi un bărbat merită respect şi consideraţie ca oameni în sine, pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac, pentru mintea şi sufletul lor. Dar nu-mi plac bărbaţii care asemuie şi compară femeile cu mama lor, căutând în ele fie o altă mamă, fie contrariul ei. Îmi place însă imaginea ta ideală de cerc de familie...
@ Vocea-de-departe
Perfect de acord, dar eu vorbesc pentru/despre barbatii care, desi primesc respect si consideratie din partea femeilor, sunt luati in serios, sunt primiti in sufletele si trupurile noastre ca tati ai copiilor nostri, cu mamele lor cu tot; barbati care, desi sunt capabili de performante intelectuale remarcabile, se poarta incorect cu femeile lor (ca sa nu spun alte vorbe, mai tari)
Trimiteți un comentariu