Dacă mergi

cu autocarul, cazi în prăpastie în Muntenegru şi doar întâmplarea că nişte salvamontişti se antrenează în zonă şi pronia cerească te pot salva. Dacă mergi cu avionul, poţi să scapi cu viaţă din cădere dar să mori de frig pentru că nu te găseşte nimeni. Dacă mergi cu autoturismul, liniştit şi corect, intră unul beat în tine şi... nu se ştie. Dacă mergi pe trotuar îţi cade în cap o bucată dintr-o clădire cu bulină roşie. Dacă mergi... dacă mergi...

O zi buna

E o zi buna sa mori azi, tineretea mea. Treci direct in lumina neobisnuita de noiembrie, direct in soare cald prin frunze adiate in dunga si curcubee de roua.
Iei cu tine poezia ca stare, patetismul cantecului ca fel de fi, patriotismul ca religie.
Drum bun, tineretea mea!
Odihneste-te in pace, Adrian Paunescu!

E ceva ce nu pot sa fac

Sa ma sinucid. Mi-a trecut prin cap, recunosc. Am intrat si eu in fundatura din care nu se mai vedea nimeni si nimic, dar mana nevazuta care m-a tras de par si m-a scos la aer si m-a intors definitiv spre soare a fost copilul si gandul ca fara mine ii va fi mult mai greu decat imi este mie atunci, ca trebuie sa ma intorc din drumul gresit care a dus in zid cat mai aveam timp si sa caut cararea care duce la liniste, bucurii, succes, la normalitate de fapt.
Am suferit cand am aflat ca a murit Madalina Manole ca si cand mi-ar fi murit o ruda apropiata. M-a uluit. Incerc sa inteleg cat de singura, de trista, de deznadajduta sa fi fost incat sa aleaga intunericul cand stia ca lasa singur pe lume un copil mic, si nu pot. Cred atat: ca mintea ei era atat de ratacita incat copilul n-a mai contat.
Azi m-am gandit ca sunt um om norocos pentru ca am copil, ca am parinti, frate si prieteni care sa ma tina de mana, sa ma tina in brate, sa ma ascute, sa ma ajute sa trec prapastia, prapastiile, caci au fost mai multe...

O moarte, două...

Mi-a mai murit un (fost) coleg de serviciu. 38 de ani. Infarct.
Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească, Robert Şerban, să-i aibe de grijă fiului tău de 13 ani şi soţiei tale rămasă singură...
O femeie tânără, care trăgea la jugul corporatist, a căzut la datorie. O altă inimă care a cedat. Au rămas doi gemeni orfani.
Acestea ar trebui să demonstreze ceva, ar trebui să schimbe ceva.
Eu sunt norocoasă, m-am oprit la timp. Mi-am permis luxul acesta. Ei nu.
Pentru ei nu se mai poate face nimic. Pentru noi însă, sper că da.

P.S. - Mai multe aici şi aici

Adieu, mon prince

Les lois humaine sont plus fortes que moi.
As vrea sa spun mai multe, dar nu pot de plans.
Stefan Augustin Doinas si Appolinaire sunt aici sa spuna restul.



Cors de chasse

Notre histoire est noble et tragique
Comme le masque d'un tyran
Nul drame hasardeux ou magique
Aucun détail indifférent
Ne rend notre amour pathétique
..............................
Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent

Guillaume APOLLINAIRE

Punct

"Adio, frumoasa azalee.
Sper ca el, cel care te merita, sa stie sa te pretuiasca.
Eu, impacat cu lumea, viata, si toate cuvintele care au mai ramas, ma cam duc... Fiindca deja cred ca e suficient cat a fost si poate fiindca am incredere in albul zarii care m-ar putea astepta, am ales sa plec in Belgia, definitiv... Eutanasia e un cuvant cam dur. Eu ii spun plecare. Simplu.
Atat.

Fii cat poti de fericita, in orice clipa si candva, pune o azalee alba in fereastra..."

Acest mail imi este adresat.
De ce m-ar impovara cineva cu moartea sa...?! De ce nu s-a gandit sa ma faca partasa la viata...?!
Daca e o gluma, e sinistra. Cel putin.
Daca e de-adevaratelea, e coplesitor. Ma onoreaza si ma indurereaza ca m-a ales sa-l tin de mana acum...

In memoriam Vlad Siclovan

Iti multumesc azi , pentru ca atat cat ai trait am crezut mereu ca mai am timp sa o fac...
Ca mai am timp sa-ti arat cine am devenit pentru ca tu mi-ai intins o mana atunci...
De acolo, de sus, sa ne veghezi!
Imi lipsesc glumele tale, veselia ta, bucuria ta de a trai fiecare clipa pe care ne-ai dat-o noua cat ti-am fost prin preajma, rasul ca opozitie la prostie, la ingustimea mintii, la plafonare, la mediocritate...

Oameni buni, prieteni ai mei, nu lasati pe maine nici un gand bun, nici o multumire, nici un vis netrait, caci maine... cine stie...
Vlad avea un "maine", sunt sigura... Toti avem un maine...
Dar daca avem numai azi? Sa spunem tot azi, sa nu plecam "cu bagaje" dincolo...
Dupa ce mi-am plans toate lacrimile, dupa ce mi-am amintit toate amintirile si intelepciunea a venit dureros, scrasnit si lacrimos, vreau sa am tot azi, sa traiesc cum n-am trait, sa fac ce n-am facut... si pentru tine, Vlad!

...

Primavara.
Zile luminoase dar reci. Zile ploioase, cer jos, strivind siluete cu priviri in gol, ochi de tineri incercanati si speriati.
Griji, deruta, teama, umeri impovarati...
Sub chipul de flori si cantec de pasare, Martie are colti ascutiti pe care i-a infipt in inimile oamenilor. Si in inima mea.
Prietenii imi raman fara slujbe, apropiatii isi descopera boli grave, vieti in cumpana...
Tata imbatraneste, copiii au sistemul de valori intors cu spatele catre scoala si carte.
... Si, de parca n-ar fi destul, a mai trecut si moartea si mi-a luat un fost coleg de serviciu,un barbat in putere - minte sclipitoare, mereu vesel si saritor, un suflet mare, om de caracter.

Dumnezeu sa ne aiba in paza pe toti, cei de aici si de dincolo!

Anca Parghel

Sa invatam de la ea sa nu cedam, sa zambim, sa iubim, sa credem...


Anca Parghel - Smile