Am incercat sa-mi petrec un week-end gol de orice continut cu tine - prima alegere, cea mai fireasca - dar am primit urmatoarea replica: "Nu dispun de programul meu, vin prietenii... N-am timp pentru tine". Va rog sa nu credeti ca folosesc ghilimele aiurea. Nu, citatul este exact cuvant cu cuvant...
A doua alegere, prieteni pe care nu i-am vazut de multa vreme. Am considerat ca data ar fi fost perfecta inainte de sarbatori, cand e logic sa fim toti mai prinsi - cu fini, nasi, prieteni, parinti, copii...
Am riscat niste telefoane.
Toti, dar absolut toti sunt ocupati... Ori lipsesc din oras, ori au treburi, ori au drumuri de facut.
Ce-am facut in week-end? Am fost la scoala si am stat cu ochii in televizor, am vazut un film frumos-frumos care era parca despre mine, si am plans. Asta o zi. A doua zi, nici nu mai stiu... Am zacut, am dormit... Am vegetat.
Bineinteles ca in tot acest timp am stat cu bagajele pregatite ca nu cumva sa suni si sa nu fiu gata. Am si ras de mine - parca sunt un soldat gata de alarma, cu ranita pregatita, asteptand un semn - chemarea sub arme... De ce am plans? De mila. M-a induiosat asa tare naivitatea mea, buna mea credinta, nebunia din sufletul meu, disperarea de a fi cu tine, modul lipsit de orice demnitate in care as accepta orice numai sa-ti pleci un pic privirea asupra mea, numai sa-mi permiti sa-ti fiu sclava...
Si am mai facut ceva - m-am gandit. M-am gandit ca nu e bine sa fiu asa, ca poate ar trebui sa-mi fac o viata, sa-mi iau o slujba de week-end, sa intru in activitati de voluntariat, sa fac ceva cu "bogatia" de timp pe care o am. Am incercat sa ti-o daruiesc, dar vad ca nu ai nevoie de mine, de timpul meu... Ca ar fi cazul sa ies din acest Ev Mediu musulman si sa nu mai stau asteptand ca Sultanul sa-mi lase papucii la usa...
M-am mai gandit la semnificatia faptului ca ma consideri incompatibila cu prietenii tai, ca prezentele noastre se exclud. Explicatiile pot fi mai multe: ori ti-e rusine cu mine, ori sunt doar o suma de orificii in stare de functiune si nimic mai mult... Poate tocmai asta incerci sa-mi spui si eu nu vreau sa inteleg...
Intr-o societate londoneza, unde time is money, as fi un om fooooaaaarte bogat! Aici, insa, sunt doar un om foooooaaaarte singur.
2 comentarii:
Ai incercat sa schimbi foaia ? Sa fii tu stapana ? Sa alegi tu, sa nu mai fii tu cea in asteptare, ci tu cea care alege ? Si in fond, daca tot aveai "ranita" pregatita, de ce n-ai plecat singura ? Muntele e mai frumos singur si oamenii pe care-i cunosti intr-un interval finit de timp pot fi foarte interesanti.
M-ai intrebat ce as alege intre... si intre...
Am avut de ales intre "Totul sau nimic" si am ales - Totul. S-a dovedit a fi Nimic.
Am gresit, acum vad. O sa treaca si asta - toate trec.
Ar fi cazul sa invat ceva de data asta... Si ce pot sa invat?! Sa nu cred nimic si pe nimeni. Asa te impietresti - te impietresc altii!
Trimiteți un comentariu