...

"În contemplare ne vom pierde
Veninul risipit în vis,
În contemplarea unor ţărmuri
Pustii oricât ne par de vii,
În contemplarea nebuniei
De-a fi iubit fără să fii."
Constanţa Buzea

Ce mai fac?

O iau de la capat, adica treaba la care ma pricep cel mai bine. Nu e usor, dar dupa ce am dat o tura pe la doctori care m-au asigurat ca nu voi muri in urmatorii 2-3 ani (cel putin nu de boala), nu stiu ce altceva mai bun as avea de facut la patruzeci si sase de ani, in asteptarea unui divort care imi ingheata sangele in vine si-mi pune noduri in gat si de la gat in sus, prin creier pana la firul parului, imi strabate somnul cu ranjete dracesti si ma scoala in toiul noptii leoarca de sudoare rece. In cautarea unui loc de munca merg la interviuri la care s-ar putea sa ma distrez, desi sunt dispusa sa iau in serios orice job care ma va scoate dintre cratitze, in aceasta perspectiva zic, ma agit sa-mi fac o viata cat mai aproape de ce simt si ce stiu, cat mai langa oameni calzi si comozi, normal de optimisti si veseli, traitori intr-o realitate si o lume pe care sa le pricep si sa le inteleg. Sigur ca stand asa, la rascruce, vorbele nu mi s-au mai aseazat la indemana, ochii mi s-au aburit uitandu-ma in lungul drumurilor si mintea mi s-a incretit cantarind pe care din ele s-o apuc, pentru ca nu sunt genul care da cu banul, si atunci am preferat sa tac decat sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
Exista un timp pentru toate, se zice. Si daca nu faci ceva nou pentru viata ta primavara, atunci cand ?!?...

Poveste veche de Sf. Valentin

Eram la birou. In jur, numai femei. Cinci, parca. El mi-a adus o floare si m-a sarutat. N-am inteles cu ce ocazie, nici n-am apucat sa intreb. Pana mi-am revenit din uluiala, plecase fara o vorba, calcand semet, mandru de gestul sau si incantat de nauceala fericita in care m-a aruncat. In urma lui au ramas zambetele acre si cu subinteles ale doamenlor la vederea unei declaratii de dragoste asa de publice...
Era 14 februarie 1994, prima si singura mea Valentina.

Alo, e cineva acolo?

DEPECHE MODE - Somebody

And the winner is... meeee

Azi m-am trezit cu o stare ca si cum as fi castigat un premiu. De cum am deschis ochii, lumina chioara a becului de la hota mi s-a parut reflector iar pardoseala holului-bucatarie, scena. Ma simteam in matase fosnitoare in asa-zisa mea camasa de noapte, drept pentru care m-am pus pe multumit.
Ii multumesc mamei mele ca m-a incurajat sa plec din satul in care m-am nascut si din orasul in care am invatat pentru ca n-as mai fi fost azi aici. Multumesc, de asemenea, tatalui meu pentru ca e sanatos, atat cat se poate la saptezeci si trei de ani, pentru ca in felul acesta ma scuteste de drumuri la spitale, ciubucuri pe la doctori si asistente, umilinte pe la infirmiere... Ii multumesc, cu toate ca e suparat pe mine si nu-mi vorbeste.
Ii multumesc fostului meu sot nr.2 pentru ca-mi permite sa-l finantez. Imi cumpar astfel o oarecare garantie ca nu se intoarce sa impartim oxigenul si linistea. Nu stiu cum se face, dar am numai obligatii si datorii fata de oamenii cu care intru in contact, mai ales daca ei capata calitatea de soti, si nu ma refer doar la cea juridica. Ajung sa-i platesc pentru ca m-au luat de nevasta si mi-au dat un nume si un statut, de care m-as fi putut lipsi, fie vorba intre noi, pentru ca altceva nu-mi amintesc sa-mi fi dat...
Iti multumesc TU pentru ca nu ma lasi sa ma iluzionez cum ca toate povestile alea siropoase din filme si din carti ar fi adevarate. Vreau sa-ti spun atat: mi-am explicat de ce nu stii cum s-a-ntamplat de am ajuns in casa si la masa mamei tale si e scuzabil, dragul meu cata vreme mintea iti era ocupata sa numeri cate luni, saptamani, zile si ore trecusera de cand facusesi dragoste prima oara cu... altcineva. Si stim amamndoi ca exista dovezi in sensul acesta. De asemenea, iti multumesc pentru ca nu m-ai lasat prea mult timp sa cred ca suntem o echipa, eu sunt mereu singura si pentru moment am uitat, insa vreau neaparat sa-ti multumesc pentru ca mi-ai amintit.
Dar mai ales, iti multumesc tie pushtiule, pentru ca-ti faci timp sa treci pe aici, ca-mi lasi mesaje offline, ca nu ma uiti si nu ma lasi desi eu am fost aceea care a inchis usa in nasul acelei lumi din care faci si tu parte. Iti multumesc pentru curajul, entuziasmul, nebunia si increderea in mine pe care mi le-ai pus in brate candva si pe care n-am stiut cum sa le folosesc si le-am pierdut...
Ii multumesc fiicei mele pentru ca exista si mie deopotriva, caci eu am facut-o si am crescut-o, desi nu mi-a fost usor nici una nici alta. Stiu ca ea e singurul om pe care ma pot baza, ca poate sa-mi inlocuiasca oricand cea mai buna prietena si sper ca reciproca sa fie valabila.
Mai multumesc Cerului ca, desi nu am un job stabil, nu mor de foame, statutul de "nesimtita" imi asigura traiul si-mi permite distractii de care am fost privata multi ani, cum ar fi mersul la interviuri si aplicatul pentru job-uri pe net. Sunt experiente interesante de care n-am avut parte pana la anii astia.
De asemenea, sunt recunoscatoare pentru ca m-am intors la scoala si nu-mi doresc decat sa trec cu bine si de aceasta sesiune de examene.
In incheiere, va rog sa ma scuzati daca discursul a fost prea lung si daca s-a intamplat sa uit sa multumesc cuiva, insa am o explicatie - nu sunt deprinsa cu luminile rampei si nici nu mi s-a intamplat sa castig ceva vreodata...

În fiecare zi

de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

sursa:www.versuri-si-creatii.ro

De Anul Nou vreau o guma

Anul Nou m-a gasit la cratiţă şi mi-a plăcut. Anul vechi m-a lăsat fără familie, fără bani, fără prieteni, fără entuziasm, curaj, încredere, orizont... De la 2011 vreau un singur lucru: să şteargă alţi ani. Vreo doisprezece. Cu tot ce mi-au adus şi mi-au luat.