marți, 8 mai 2012
E bine să pleci
când simţi că trebuie, că nu mai e locul tău acolo, de la casa părintească la viaţa cuiva.
Când lumea în care te învârţi nu te mai încape, când nu mai ştii, nu mai poţi sau nu mai vrei să cârpeşti un trai, o relaţie (de muncă, de iubire, de familie) e cazul să pleci.
Când nu te mai regăseşti într-o profesie, într-o relaţie, într-o căsnicie, într-o ţară, e bine să pleci.
Când drumul te cheamă, când simţi că poţi să schimbi ceva, să ajuţi, să te ajuţi, chiar dacă repari doar, când pereţii casei, oraşului şi ţării te apasă, e cazul să pleci!
Altfel sigur îţi va părea rău. Că n-ai încercat.
miercuri, 11 aprilie 2012
Mi-e frig şi mi-e frică
Ştiu, e Săptămâna Patimilor şi toată lumea se iartă cu toată lumea, se întoarce la cele sfinte, dacă undeva, în adâncul fiinţei fiecăruia se află ceva de genul, dacă nu, se întoarce la ce are dar eu nu pot să mă rup de mintea mea care face calcule. Am urât matematicile de când am fost nevoită să umplu pagini de pătrăţele cu 2-uri în chip de lebede elegante şi care ieşeau biete raţe gârbovite şi cocoşate, însă viaţa m-a învăţat că nu-mi trebuie cine ştie ce abilităţi de calcul ca să constat că fac o muncă plătită cu 270 de euro/lună în România, iar în Marea Britanie, pentru aceeaşi muncă, aş încasa 850 lire sterline sau 900-1000 de euro în Italia, Franţa, Belgia... Pe cale de consecinţă, nu mai am linişte până nu voi pleca din ţara asta unde, clar! nu mai rentează să trăieşti. Şi, hai să zicem că banii nu sunt totul, dar îmi vine să-mi iau câmpii când văd că PP-DD creşte în sondaje şi se prefigurează să devină o forţă în ţara asta! Mie mi-a ajuns epoca Băsescu şi chiar nu vreau să trăiesc într-o ţară în care un personaj ca Dan Diaconescu face şi desface guverne pentru că, nu-i aşa, din poziţia a II-a va putea juca rolul UDMR-ului care jonglează cu procentele cum îi convine. Măcar UDMR-ul avea o scuză, era votat de o etnie, dar ce etnie reprezintă PP-DD?! Zău, nu e o toană, mă gândesc serios să plec de aici, cel puţin pentru trei-patru ani pentru că nu vreau să fiu părtaşă la ce urmează, pentru că nu mai vreau să fiu minoritatea care se supune majorităţii. Nu mai vreau democraţie de România, şi drept urmare, singura manifestare democratică de care sunt capabilă faţă de ţara mea este să o las aici, cu oamenii ei care îşi exprimă dreptul la vot şi aduc la putere oameni care îmi plătesc mie munca aşa şi nu că n-ar vrea să-mi dea mai mult dar, ce să vezi, ţara asta nu are bani de salarii că deh! e criză n'aşa, şi de unde pretenţia asta cum că să mă plătească cum m-ar plăti englezul, francezul, elveţianul sau belgianul?! Dar ce să te faci că eu ştiu că are bani de alte alea pentru unii, pentru alţii. Atunci să rămână ei aici să facă ce-or şti fiindcă eu aşa nu mai pot. Toate acestea îmi ridică tensiunea, pulsul şi părul pe şira spinării, de frig şi de frică, şi îmi cam cauzează întrucât am şi eu o vârstă de-acu', faza în care înjuram în faţa televizorului e de mult depăşită iar în ieşitul cu un A4 legat de gât în Piaţa Universităţii nu cred.
Etichete:
Hă-hă-hă,
O dorinta,
Primavara,
Scrisori pentru mine
miercuri, 28 martie 2012
Primăvara
A trecut iarna geroasa,
Campul iata-l inverzit,
Randunica cea voioasa
La noi iarasi a venit.
Dintr-o creanga -n alta zboara
Sturzul galben aurit,
Salutare , primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!
Turturelele se-ngana,
Mii de fluturi vezi zburand
Si pe harnica albina
Din flori miere adunand.
Canta cucu-n dumbravioara
Pe copacul inflorit,
Salutare, primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!
Adaugat de : MPR
în http://www.versuri-si-creatii.ro
Campul iata-l inverzit,
Randunica cea voioasa
La noi iarasi a venit.
Dintr-o creanga -n alta zboara
Sturzul galben aurit,
Salutare , primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!
Turturelele se-ngana,
Mii de fluturi vezi zburand
Si pe harnica albina
Din flori miere adunand.
Canta cucu-n dumbravioara
Pe copacul inflorit,
Salutare, primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!
Adaugat de : MPR
în http://www.versuri-si-creatii.ro
luni, 26 martie 2012
... Și mi-am zis atunci în barbă:
avem un blog, ce facem?! avem nişte Oameni care ne-au rămas aproape fie că am dat sau nu semne de viaţă...
Pentru ei, pentru că am început să scriu aici pentru că eram singură, nevorbită, îndrăgostită, părăsită, fericită, nefericită, pentru că mi-a fost bine şi rău aici, trebuie să continui. O să scriu iar ce fac, "ziarul" vieţii mele îşi va relua apariţia periodică. Mi-o doresc săptămânală dar poate o ieşi bilunară şi dacă cineva s-o supăra, îi tăiem nasul :)

duminică, 25 martie 2012
Un semn
Îmi place tare-tare melodia asta si am gasit-o aici cosmindragoste.blogspot.com/2012/03/pentru-toate-celelalte-exista.html
miercuri, 16 noiembrie 2011
A venit întârziata, adică eu
Stefan Hrusca - Amurg de iubire
şi vă spune că s-au întamplat multe între timpul acesta. Cum ar fi nevoia de a vă explica postarea anterioară. Nu voiam decât să spun ca mi-e dor tare-tare să merg la teatru și că am două mari pasiuni în viaţa asta: teatrul şi sportul (minus fotbalul, care nu mai e de mult un sport, e o afacere si atât! - părerea mea de cunoscător).
Revenind, am primit de la fiica mea bilete la turneul de tenis de la Bucureşti care a fost hăăăt, în septembrie, şi dacă mă gândesc bine, e cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în această toamnă.
Între timp, a fost 15 noiembrie, ceea ce se numeşte ziua mea. Am primit telefoane, mesaje, cadouri şi gesturi care mi-au întărit credinţa că merită să îmbătrâneşti cu un an numai ca să vezi acest spectacol care se pune în mişcare pentru tine. Aviz sinucigaşilor: nu vă sinucideţi, aşteptaţi să vină ziua voastră pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!
Aşa ceva ca de ziua mea, mai rar. Am tăiat multe legături cu bună ştiinţa, şi nu de azi-de ieri. Cu toate acestea, am avut surpriza să constat că un om cu care n-am vorbit de foooaaarte mulţi ani, şi spun aşa pentru că chiar nu le mai ştiu numărul, s-a zbătut să-mi afle numărul de telefon şi m-a sunat de ziua mea. De ce ar fi ziua mea importantă pentru aceşti oameni, când ea nu e importantă pentru mine?! Poate pentru că însemn ceva pentru ei...
Sunt ceea ce se cheamă un Scorpion cu ascendent în Scorpion care trăieşte în ascuns, are taine, e interiorizat şi oarecum depresiv dar enorm de sensibil şi prietenos cu cei aleşi. Sunt, de asemenea, un om încercat care a făcut 47 de ani şi pe care puţine lucruri îl mai pot scoate din papuci. Totuşi, am vibrat la un buchet de frezii mov desigur, de la fiica mea şi la cerceii cu pietre de asemena mov de la cea care joacă rolul scoacrei dar care îmi e o bună prietenă încă din copilărie, sau cel puţin eu aşa o simt.
TU să-mi faci poze în tricoul acela special cu care m-ai cadorisit, pentru că eşti paparazzo-ul meu oficial şi mă cunoşti cel mai bine, şi poate mă ajuţi să-mi arăt lumii noul look într-o ureche. Până o facem şi pe-asta, let's valse!

Momente,
Muzica inimii mele,
NOIEMBRIE,
Scrisori pentru mine,
Toamna,
TU
miercuri, 12 octombrie 2011
O gâză
Horatiu Malaele - O gaza (tv show)
... Sunt sănătoasă, da... Bicepşii, tricepşii şi alţi -pşii sunt bine. Doar câte o gâză, câteodată...
... Sunt sănătoasă, da... Bicepşii, tricepşii şi alţi -pşii sunt bine. Doar câte o gâză, câteodată...
Etichete:
Nemurire,
Personaje din lumea reala,
Scrisori pentru mine,
Toamna
Abonați-vă la:
Postări (Atom)