Departe

E ceaţă
în ochiul cu care ma uit la mine.
În cel cu care mă uit la tine,
e întuneric.
Sunt atât de departe
cam cât e de la speranţă
la deznădejde.
Cam cât e de la mine la tine,
de la mine la mine.

Îmbătrânesc

pentru că mi-am pierdut entuziasmul , nebunia şi curajul de a face lucruri.
Poate pentru că le-am făcut deja pe toate.
Îmbătrânesc pentru că nu mai vreau să văd oameni.
Cred că am obosit de tot ce-am văzut.
De fapt, am îmbătrânit pentru că iar a fost 15 Noiembrie. Inevitabil.

Ma enerveaza ingrozitor

ca vitele astea incaltate, cunoscute si sub numele de Guvern, ma obliga (ca altfel ma amendeaza) sa-mi schimb cauciucurile la masina. Pai ce, pana acuma le-am schimbat cand a zis vreo nevertebrata oficiala?! Le-am schimbat cand am vrut eu si cand am simtit ca e necesar, vara sau iarna. N-am nevoie de animale nesatule sa-mi organizeze bugetul si cumparaturile. Ordinarii au epuizat de facut toate trotuarele patriei, sub forma de borduri, desigur, si si-au gasit cand sa ia masura asta: fix in anul in care pretul cauciucului a crescut pe plan mondial, fie el prezervativ, suzeta sau anvelopa auto! Ramane sa vad care sunt firmele importatoare-distribuitoare de anvelope si cui apartin, desi acest amanunt nu ma calmeaza dar ma ajuta sa-mi explic pe cine a devenit necesar sa imbogatim printr-o astfel de masura. O banuiala am. Ca personaje din zona Ministerului de Interne nu sunt straine de idiotenia asta.

O zi buna

E o zi buna sa mori azi, tineretea mea. Treci direct in lumina neobisnuita de noiembrie, direct in soare cald prin frunze adiate in dunga si curcubee de roua.
Iei cu tine poezia ca stare, patetismul cantecului ca fel de fi, patriotismul ca religie.
Drum bun, tineretea mea!
Odihneste-te in pace, Adrian Paunescu!

Atat

În ultima vreme m-am pierdut în haosul bezmetic al unei renovări-redecorări-zugrăveli-reparări a minusculei mele case şi n-am avut timp să mă bucur de toamnă aşa cum aş fi vrut.
În jurul lui Nicu s-a învârtit întreg universul meu şi al tuturor din casă. E genul de meşter autoateştiutor, ca orice demn reprezentant al breslei, dar măcar e parolist, ieftin, foarte priceput şi lucrează ca la el acasă. Are mult bun-simţ şi chiar Nicu îl cheamă. Am dat peste el după ce l-am aşteptat "ca o muşcată în geam", ca să citez un clasic în viaţă, pe un anume Marin preţ de vreo două luni jumătate. Dar, gata! Nicu a plecat, a lăsat în urma lui pereţi frumos tapetaţi, un balcon în care îmi vine să-mi mut patul şi noptiera (dacă ar încăpea) şi o baie cu 50% mai organizată (restul de 50% se mai organizează şi la primăvară).
Am cules poezia de mai jos aşa cum aş culege o crizantemă din spatele unei porţi. E un cadou de toamnă pe care mi-l fac.

"Atat.
Atat sa-mi scrii pierduta mea iubita.
Cum mai traiesti?
Sa-mi scrii ce faci?
Sa-mi umpli anii repezi si saraci
Cu chipul tau curat de neagra ceata.
Atat.
Atat sa-mi scrii pierduta mea iubita.
Ce umiliti iti bat in prag?
Sa-mi scrii,eu,la raspundere sa-i trag.
Sa-mi scrii cat esti de fericita?
Te du cu bine lalea suava,
Destin curat,apus fulgerator.
Nu te acuz.
Adio.
Eu te ador.
Si poate asta-i treaba cea mai grava.
Atat sa-mi scrii pierduta mea printesa
Acum cand ochii mei ii lasi pustii
Din cand in cand minciuni sa-mi scrii
Pe ultima si tragica adresa."
gm

Poezia e de la ekhrypt.blogspot.com iar autorul, oarecum anonim

Pisica - cel mai feroce animal

Pentru că-i sperie pe toţi cei cărora li se arată, de la vlădică la opincă.
Are efect chiar şi asupra şefilor de stat celor mai neînfricaţi şi tupeişti.



Poza de la benessere.ro

Pe scurt

E clar, sunt într-un blocaj de inspiraţie, de aglomeraţie, de zbatere aiurea fără urmă de satisfacţie. Pfui, ce rime am scos... şi mă mai plâng de mintea mea...
În ultimul timp am dat o fugă prin ţară pentru că am vrut să văd cu ochii mei şi de aproape ce mai face ea, ţara, cum o mai duce, că de la televizor se vede ceva ce-mi ridică părul în cap şi-mi întoace stomacul pe dos.

Am fost aici, la Vulcanii noroioşi





Am trecut munţii pe aici, pe la Siriu adică



şi am ajuns la castel la Bran



unde m-am uimit de tot ce am văzut, fața mea spune tot



Ah, să nu uit: salutări de la Nea Marinică Pomană, pour les connaisseurs;)
Se mănâncă la fel de bine și de ieftin ca acum zece ani și am fost fericită să constat că mai nou la Nea Marinică se găseşte și un pat curat.

Din castel în castel, am făcut popas





și într-o zi caldă și însorită de septembrie, am ajuns la Balcic









... Şi-am încălecat pe-o şa... iar dulcea prelungire a verii, pe numele ei de catalog septembrie, a trecut prea repede şi m-am trezit cu octombrie bătând în fereastră cu degete de creangă desfrunzită, plouat şi zgribulit...