marți, 30 iunie 2009

Un nou inceput

Pana mai ieri, nu traiam decat sa apuc ziua in care sa-ti spun "Nu".
Cand acea zi a venit, am simtit aceeasi tristete ca atunci cand tu spuneai "Nope".
Cine sa ma mai inteleaga si pe mine...
Te inteleg din ce in ce mai bine pe tine, insa.
Am incercat cu disperare sa ma conving pe mine si "asistenta" ca pot sa te las in urma, ca pot sa traiesc ca si si cum nu te-as fi intalnit.
N-am reusit. N-am convins pe nimeni.

marți, 23 iunie 2009

Punct

"Adio, frumoasa azalee.
Sper ca el, cel care te merita, sa stie sa te pretuiasca.
Eu, impacat cu lumea, viata, si toate cuvintele care au mai ramas, ma cam duc... Fiindca deja cred ca e suficient cat a fost si poate fiindca am incredere in albul zarii care m-ar putea astepta, am ales sa plec in Belgia, definitiv... Eutanasia e un cuvant cam dur. Eu ii spun plecare. Simplu.
Atat.

Fii cat poti de fericita, in orice clipa si candva, pune o azalee alba in fereastra..."


Acest mail imi este adresat.
De ce m-ar impovara cineva cu moartea sa...?! De ce nu s-a gandit sa ma faca partasa la viata...?!
Daca e o gluma, e sinistra. Cel putin.
Daca e de-adevaratelea, e coplesitor. Ma onoreaza si ma indurereaza ca m-a ales sa-l tin de mana acum...

miercuri, 17 iunie 2009

Eu, Studenta...

Incet-incet, primul an de facultate s-a dus.
Cea mai mica nota = 6 (doar una). Cea mai mare = 10. Mai multe. Nu conteaza cate.
Sunt modesta ;)
Primul an e ca si gata. Mai am doua examene usoare.
Am invins plafonarea, am crescut in ochii mei. Eu, Studenta, am tocit, am invatat, am stat in banca, am ciulit urechile, am facut ochii mari, am tremurat, am fugit de la examene in bratele cuiva care a stiut sa ma faca sa ma simt boboaca...
Multumesc pentru tot. Mie. Si tie, dragul meu...
Ma iubesc si ma respect. Am facut-o si p-asta ;)
Te iubesc si te respect si pe tine pentru ca stii sa-mi fii aproape!
Esti atat de real... M-am convins.
P.S. Ma pretuiesti, ma porti la rever. Nu vreau sa vina ziua cand vom plati pretul. Tu, al dezamagirii, ca n-a meritat. Eu, al tristetii - ca te-am investit cu incredere si ti-am daruit tot ce mai am - timpul meu, adica viata mea.
P.P.S. ... Si zau, e vremea pentru Metallica

luni, 15 iunie 2009

Limpezimi.Limpezire

Te las in urma.
Trec praguri, pasesc voiniceste. M-am inaltat pe varfuri sperand sa ating cerul limpede cu copii si animale, scoala cu bucuriile ei venite exact la varsta cand stiu sa ma bucur intrucat am exersat indelung aceasta tehnica, trecand prin toate esecurile inevitabile.
A meritat.
Orbita de lumina si cu mintea sclipind incandescent, sunt azi, la randul meu, giuvaerul ce impodobeste un rever. Simt acut lumina intrucat vin din negru abis... Am atins limpezimi de traire pe care nu vreau sa le numesc. Acum sunt ocupata sa le savurez picatura cu picatura, chiar daca e coplesitor.
Fericirea exista. Depun marturie pentru asta. Sub semnatura privata si pe propria raspundere.
Ceea ce-ti doresc si tie :)

Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.

P.S. CINEVA mi-a lasat miximum in materie de cadouri - Poem de Nichita.
CINEVA nu ma are la rever...

joi, 11 iunie 2009

There are words...


There are words that kiss us
as if they have a mouth
words of love, of hope
of immense love, of crazy hope.
Naked words that you kiss
when the night loses its face
words that deny themselves
to the walls of your sorrow
Suddenly colourful
between colourless words
expected, unexpected
as poetry or love
The name of the loved one
reveled letter by letter
in inattentive marble
on abandoned paper
Words that carries us
(to) where the night is stronger
To the silence of lovers
embraced against death.

Mariza - Há Palavras Que Nos Beijam

Am primit in dar

Intr-una din zile, CINEVA mi-a lasat la cutia postala virtuala aceasta scrisoare:

"Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări,
O lume mai artistă pierdută-n depărtări;
O lume grăitoare în cântul lin de vers,
Trecutul ce din cartea destinului s-a şters.

Visează-te o doamnă din timpul feudal,
Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal.

Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând,
Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând,
Iar versurile, flăcări în noaptea de opal,
Ţi-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal,
Ţi-au spus de nopţi pierdute în ocna unui gând,
De inima ce moare în pieptu-mi palpitând.
Tu mijlocul îţi mlădii, spre pajişte priveşti,
Şi ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubeşti,
Dar gestul tău e aspru şi-atât de hotărât:
« Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât.
Cântarea voastră-mi place şi ochii voştri iar;
Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar.
Ce dar vreţi de la mine? »
« Vreau buzele petale,
Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale
Să-şi verse tot balsamul!... »

« Viteze cavaler,
Voiesc pentru-a mea gură, sub zeaua ta de fier
Să lupţi, să-nvingi cu spada şi lancea-n câmp închis;
Viteazului de mâine eu gura i-am promis. »

« O fundă laşi să cadă şi-o iau ca pe un semn,
Ca mâine, a mea doamnă, voi fi de tine demn.

Pe scara de mătase mă urc în turn... cu dor,
Îţi caut în privire... pe gura ta, cu sete
Apăs uscata gură de tine să se-mbete. »

Dar visul altor vremuri păleşte şi s-a stins!
Urâtul vremii de-astăzi deasupra mi s-a-ntins.
Tu plângi o fericire apusă... eu privesc
La gura ta suavă, dorind-o, şi pălesc".

... in aceeasi zi, acelasi CINEVA a mai lasat si:

"Iubeste mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut
Atat cat poate dorul ti le cerea.
In dragoste, in randuiala.

Iubeste mainile si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Caci prea tarziu iesira in cale-ti
Si prea curand se duc de tot
Iubeste mainile si ochii.
Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini si-n ochi seninul
Tarziul zambet de lumina.

Iubeste mainile si ochii
Si iarta-le daca durerea
Ca ti-am plecat va fi mai mare
Decat norocul, decat norocul
C-am venit".

Dupa care a revenit cu:

"Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare".


A urmat:

"Pân-a nu-nvăţa să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă şi subţire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
Lângă fiece culoare...
M-aşteptai, iubita mea,
Lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
Fără cântec şi parfumuri;
Lângă cele pământeşti
Numai tu aşa cum eşti
Fără vis, fără tristeţe,
Tremurând de frumuseţe".


Iar astazi am gasit

"Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiţi în altă parte, cînd se descheie-o bluză,
perfidă, nu simţi mîna din sterpul sîn, dar plastic.

Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,
o sîrmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura şi-ncovrigăm cu ochii
aceste şolduri calde, întinse ca o capsă.

Ţi-s pulpele atîta de-aprinse şi de fine,
ca-n irizarea pielii tot sîngele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sînii şi-n patine.

Subţire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu şi moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
şi-un ceai rusesc te strigă din ceştile funeste,

în timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
şi doar castanii negri – iregular sau drept –
ca nişte copci înalte, încheie pămîntul la piept".

...Si da, sunt femeie!!! Ma bucur! Imi place! Mi-a luminat zilele!!!
E frumos ce mi se intampla :)...

duminică, 7 iunie 2009

Mon bijou

Initial, te-am vazut intr-o vitrina. Erai asa cum te imaginasem, cum visasem si nu credeam ca existi. Mi-era greu sa cred ca s-a gandit cineva sa te alcatuiasca din metalul pe care si eu l-as fi ales, cu pietrele scanteietoare si cu modelul unic, sofisticat, transcendand orice (trend, tendinta sau curent in moda).
Nu stiu de cand asteptai acolo, scanteind catre ochi trecatori, dar stiu ca am stat asa, cu nasul lipit de geamul vitrinei, pret de jumatate de an. Te priveam, apoi ma priveam in oglinda, inchipuindu-mi cum mi-ar fi stat cu tine la rever...
Intr-o zi am intrat si te-am cerut. Mi s-a spus pretul. Parea peste puterile mele, insa am platit. Scump.
N-am apucat sa te port in lume...
M-am bucurat ca te am?
Cat a fost fericire, cat a fost durere?!?
Am trait tot - de la vis la realitate, de la ras la plans, de la mangaiere la imbratisarea mortii insasi...
Imi spun in fiecare zi ca nu esti creat decat sa impodobesti revere... Cu timpul, poti deveni doar o piesa intr-o colectie.
Ai fi fost averea mea. Te-as fi purtat cu trufie in fata lumii si te-as fi sarutat cu umilinta cand am fi ramas singuri.
Acum ma tem sa te duc la un expert sa nu aflu ca esti vreun gablont...

miercuri, 3 iunie 2009

Am uitat, mi-am amintit...

Daniela, nepoata
Paula, nepoata
Razvan finutzu
Inainte sa fiu scriitoare de blog, am fost cititoare de bloguri. Si am ramas.
Complicitatea dintre cel citit si cititor scapa deseori perceptiei comune, insa ea exista si se cristalizeaza in raspunsuri, adevaruri revelate despre lumea dinnauntru si dinafara.
Fac o marturisire. Rusinoasa. Am uitat ca e 1 Iunie... am uitat de Ziua Copilului...
Am citit pe blogul unui apropiat din blogosfera si mi-am amintit.
Era tarziu. Si eu sunt copilul cuiva, a fost si ziua mea. Si am uitat...
Am un copil. E mare, dar tot copilul meu e pana oi inchide ochii.
Am o explicatie. Incerc s-o folosesc drept scuza: sunt 364 de zile in care mama din mine sarbatoreste Ziua Copilului meu, si nu spun asta ca sa ma scot...
Copilul din mine, insa a murit...
Mi-e rusine si mi-e frica.
Ma ingrijoreaza, caci e semn de handicap sufletesc grav daca nu am simtit ca am ceva de sarbatorit, si nu orice ci Viata insasi, Puritatea, Inocenta, Veselia, Rasul, Sinceritatea.
Copilul din mine a murit, l-am lasat sa moara.
E grav...